Imprimati articolul

Teoria catastrofelor

Fără îndoială a sosit vremea când trebuie să ne punem cu insistenţă problema sfârşitului planetei. Nu un final catastrofic, dar suficient de neîndurător pentru a nu lua în seamă ce anume şi cât de grabnic trebuie făcut pentru a amâna măcar apusul unei ere deloc îngăduitoare şi deloc comodă. Rebecca di Caprio, o cercetătoare foarte insistentă şi excelent documentată cu privire la fenomenele contemporane ce premerg şi prevestesc deopotrivă nevoia de autoanaliză pe care oamenii au datoria să o desăvârşească, susţine cu noian de exemple că teoria catastrofelor nu e doar o vorbă aruncată la întâmplare.

Planeta Pământ s-a aglomerat şi continuă să adăpostească nou-veniţi, astfel că prin 2050 se prevede un total al populaţiei ce va depăşi zece miliarde locuitori. În condiţiile în care anual dispar prin defrişări necontrolate aproximativ 10,5 milioane ha de pădure, alte câteva milioane fiind invadate de habitatul uman, se înţelege că puterea productivă a planetei este diminuată constant, oferta de hrană scăzând dramatic.

Se împuţinează deopotrivă rezervele de apă fie prin poluarea celor existente, fie prin secătuirea „în faşă“ a rezervelor ascunse în adâncurile solului. Şi cum peste 70% din totalul hidro este consumat de către agricultură, e de la sine înţeles impasul în care omenirea se va afla foarte curând. Încălzirea planetei se dovedeşte şi ea o sursă serioasă de îngrijorare! Specialiştii susţin că, dacă ritmul de creştere a temperaturii climatului se menţine la cotele actuale, în 20-30 de ani Polul Nord se va dezgheţa în totalitate, ridicând nivelul apei mărilor şi oceanelor cu 7-10 cm, flora şi fauna specifice zonei trecând în amintire.

Se adaugă la toate acestea indiferenţa locuitorilor Terrei în faţa catastrofelor naturale – deşertificarea devenind, cu fiecare zi, un fenomen de nestăvilit. Fără îndoială, remarcă specialiştii, tehnica, tehnologiile, cunoaşterea în sine se dezvoltă cu viteze nebănuite. Numai că tocmai această revoluţie tehnologică pune insurmontabile probleme minţii umane. Viteza de adaptare umană la universul ştiinţific, aflat într-o continuă şi accelerată prefacere, este infinit mai înceată decât o impun realităţile şi, de aici, un acut sentiment al neputinţei, al înstrăinării de societatea în care vieţuim.

Chiar deciziile liderilor lumii sunt marcate de această inaptabilitate în viaţa reală. Fără îndoială a sosit vremea când trebuie să ne punem cu insistenţă problema sfârşitului planetei. Un singur exemplu care ne este deja familiar. În numele acoperirii nevoilor de locuri de muncă se încearcă înstrăinarea de resurse, de bogăţii materiale incomensurabile, generând focare de poluare severă şi risipă de bunuri necesare, fără îndoială, generaţiilor viitoare. Agricultura este un alt domeniu exploatat iraţional, fie prin folosirea unor tehnologii inadecvate, fie prin abandonarea tradiţiei, dintotdeauna cu grijă faţă de calitatea solului.

Când, la Congresul Mondial al Pământului, cei peste 1.500 de oameni de ştiinţă participanţi au admirat calitatea solurilor româneşti, nimeni nu bănuia măcar ce se va întâmpla în anii următori. Fiindcă, fără grija exploatării raţionale a pământului, odată cu recoltele obţinute „am minerit“, cum demonstrează acad. Cristian Hera, şi cernoziomul brazdei, astfel încât astăzi câmpiile României nici măcar nu mai seamănă cu cele de odinioară. Lăsăm deoparte abandonarea lucrărilor de hidroameliorare, irigaţiile devenind la noi, cu fiecare zi, doar o dulce amintire.

A fost iarăşi neglijată până la abandonare cercetarea ştiinţifică agricolă, au fost ignorate formele de asociere, satul însuşi, depărtându-se de rosturile fireşti, prefăcându-se într-un fel de struţo-cămilă prin calchierea rânduielilor urbanului. Către ce ne îndreptăm? E greu de prognozat! Oricum, trebuie să fim de acord cu futurologii! A sosit vremea să ne punem cu seriozitate problema finalului. Altminteri, iminenta criză alimentară va face ca planeta să explodeze cu adevărat!

Gheorghe Verman
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 11, 1-15 IUNIE 2012

֩ Comentarii