Imprimati articolul

Trist, dar adevărat!

Iată o dilemă de care mă izbesc de ceva vreme, fie că mă poziţionez în lumea satului, fie că mă proiectez în lumea oraşului: este femeia egală cu bărbatul, mai ales în sat? Relaţia aceasta dintre cei doi, în conceptul care a traversat lumea de la facerea ei încoace, s-a tot aflat în centrul preocupărilor femeilor moderne, celelalte fiind împăcate de mult cu soarta ce le trimite, implacabil, în urma bărbatului. La vedere n-au ajuns, de prea multe ori, zbaterile acestea decât de vreo două secole încoace şi, desigur, problema este încă în dezbatere, organizată sau doar intuită.

Recent am declanşat o discuţie pornind de la proverbul „Când un bărbat bea arde jumătate de casă, când o femeie bea, arde toată casa!“ Au răspuns îndemnului de a participa la o asemenea discuţie mulţi bărbaţi, care mai de care subliniind flagelul acesta observabil, mai ales, în mediul rural, unde femeia beată este un subiect al bârfei locale şi sursa necazurilor unor familii.

La oraş, o astfel de femeie se pierde în jungla ridicată şi de alte probleme pe care le creează marile aglomerări de oameni şi n-o găseşti decât în mijlocul unor statistici reci cu valoare de arhivă şi, poate, încheiate cu o ştire nepreluată de nimeni, unde unii ca mine găsesc dovada clară a unei realităţi dure nediscutate de nimeni. Asta nu înseamnă că nu există, nu?!

De foarte mult timp, urmăresc evoluţia consumatorului de băutură din mediul rural şi mă îngrijorează cât de multe femei sunt dependente de alcool la ţară, acolo unde, până nu demult, acestea nu intrau în cârciumă; ca un amănunt, cele mai îndrăzneţe şi care doreau să-şi recupereze bărbaţii din bodegi, birturi – mai multe, de altfel, prin locurile acestea chiar decât magazinele alimentare – îşi trimiteau copiii după jumătăţile lor, să nu cumva să fie văzute într-un asemenea spaţiu, pentru că era o ruşine să pătrunzi acolo.

Acum nu mai este aşa! De ce beau femeile de la ţară? Iată ce mi-au spus interlocutorii mei! Beau pentru că şi bărbaţii lor o fac şi ele de ce n-ar face-o, beau pentru că nu au avut soarta pe care au sperat-o, fie că s-au măritat cu cine nu trebuia, fie că nu s-au măritat, beau pentru că nu ştiu să treacă peste necazurile ce par mai mari decât ale celorlalţi din jur, beau, de cele mai multe ori, ÎN SINGURĂTATE şi, în general, se afundă în băutură ca să nu facă nimic din ceea ce au constatat că nu pot să facă! Nu au nimic, se ascund, doar, sub expresiile „nu pot“, „nu am“, „nu ştiu“, „nu mă ajută nimeni“.

A nu ajunge să-ţi îndeplineşti scopul iniţial şi minim pe care un om îl are promis în viaţa aceasta, iată motivul căruia i se subsumează toate celelalte cauze pentru care femeia, egală acum cu bărbatul, bea de stinge. Şi, zic eu, ajutată şi de modalităţile nu tocmai cele mai potrivite de susţinere locale, naţionale, toate la un loc, cum ar fi ajutoarele sociale necondiţionate de nimic, caietele de vânzare ale buticarilor din comună deschise tuturor consumatorilor de alcool care nu vor şti niciodată cât au consumat şi cât au plătit în realitate şi, nu în ultimul rând, inexistenţa programelor de dezintoxicare a ruralului de sărăcie. Sărăcia naşte monştrii într-un loc în care nu se întâmplă nimic, mai nou, acolo unde chiar nu se întâmplă şi unde frumuseţea sensului femeii se pierde în fundul unui pahar! Trist, dar adevărat!

Vasilica Ghiţă Ene
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 6, 16-31 MARTIE 2012

֩ Comentarii