Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Un aranjament de efect: Liliacul

E bine să nu uităm un aranjament excepţional din grădina noastră, chiar dacă peisagistica este inspirată din arhitectura exotică: liliacul (Syringa vulgaris). Aproape că nu trebuie să lipsească de lângă nicio casă. Dacă-l asortăm şi cu plante de talie mică şi cu o altă perioadă de înflorire sau dacă pe aleea dinspre tufa de liliac ne însoţesc bujorii, e perfect. În privinţa culorii, chiar avem de unde alege, existând în cultură o mulţime de soiuri, de la flori - simple sau bătute - albe la albastru deschis şi până la mov.

Liliacul este puţin pretenţios şi suportă aproape orice fel de sol, cu condiţia să fie bine drenat şi însorit, fără a refuza şi locurile parţial umbrite. Plantarea este extrem de simplă: umectăm întâi rădăcinile, săpăm o groapă obişnuită, mai mult largă decât adâncă, fixăm planta în mijloc, cu rădăcinile răsfirate pe un pământ bine mărunţit, de regulă luat din stratul fertil, acoperim şi bătătorim bine la sfârşit şi turnăm apă din belşug. În prima lună îl udăm de 2-3 ori şi, pe urmă, în funcţie de cantitatea de ploaie, reglăm perioadele de udare cât să aibă umiditate moderată. Plantarea se face toamna sau primăvara, în aprilie-mai.

Ca lucrări de întreţinere, toamna se înlătură părţile rupte sau uscate, iar ramurile îmbătrânite se reduc, pentru a asigura întinerirea permanentă. Vom scurta şi trunchiurile prea înalte, păstrându-l la o înălţime de 2 metri, plus sau minus 20 cm. De regulă se încurajează dezvoltarea lăstarilor tineri, care asigură o înflorire susţinută. Dacă dorim, putem să altoim mai multe soiuri pe un singur liliac mai în vârstă (altoire sub coajă). Ca altoi, vom folosi un lăstar cu 2-3 muguri.

Legenda florii de liliac

Se spune că Pan, tânărul zeu grec al pădurilor şi câmpiilor, a zărit-o, într-o dimineaţă, pe frumoasa şi misterioasa nimfă Syringa. Fermecat de graţia ei, Pan s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare, dar ea s-a speriat şi a fugit. Zeul a urmărit-o un timp, însă nimfa, obosită să mai alerge, s-a transformat într-o tufă cu flori mici şi parfumate de liliac. Degeaba a cutreierat pădurile îndurerat Pan şi s-a rugat de liliac să se transforme iar în fermecătoarea nimfă; Syringa a rămas floare şi de la ea avem şi denumirea latinească a arbustului.

O altă legendă spune că Flora, zeiţa tinereţii şi a florilor, l-a deşteptat pe Soare, grăbindu-l să aducă mai repede primăvara. Auzindu-i chemarea, Soarele a coborât pe pământ şi a început să amestece razele curcubeului cu cele ale sale, stropind poienile şi câmpiile. Când primeau stropii, câmpiile se umpleau de flori multicolore. La sfârşit, când se îndrepta spre nord, Soarele a văzut că din toate culorile curcubeului a mai rămas doar un pic de liliachiu. Şi a stropit pământul cu această culoare. Unde pica un bob de apă creştea imediat un liliac. De aceea se spune că liliacul nu înfloreşte niciunde atât de abundent ca în ţările nordice.

Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2012

Vizualizari: 1114


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI