Imprimati articolul

Un veac între război şi pace

Lumea Satului a pătruns în universul fascinant al lui moş Vasile Arsenie din Grumăzeştii Neamţului, un moldovean care, la cei 101 ani, a trecut prin foc şi sabie, foamete, colectivizare, pentru ca acum să experimenteze capitalismul de sorginte autohtonă.

Intrăm în curtea unei gospodării din Grumăzeştii Neamţului, unde ne aşteaptă stăpânul casei, pe numele său Vasile Arsenie. Cu mustăţi lungi, albe, pe care nu le-a tăiat niciodată, moş Vasile pare un sfânt coborât parcă dintr-o icoană. E născut, ne spune, la 19 ianuarie 1911. Acum, la o sută un an şi, subliniază, şi cinci luni, „fiecare zi contează“. Ne relatează cu vioiciune secvenţe din viaţa sa, una mai degrabă plină de necazuri decât de bucurii, „dar nu m-am lăsat bătut“, spune bătrânul.

Tatăl i-a murit pe câmpul de luptă în Primul Război Mondial. Fiul – caporalul Vasile Arsene – a luat parte cu acelaşi regiment, 15 Războieni, la luptele pentru eliberarea Basarabiei şi Nordului Bucovinei. În 1942, la Cotul Donului, un glonţ i-a găurit căciula, fără să-l rănească. „Dumnezeu a avut grijă de copiii mei.“ Cu aceeaşi căciulă a căzut prizonier şi apoi a venit acasă.  A stat prizonier într-un lagăr la Tumeni alături de alţi 1.500 de români. A revenit în ţară în toamna anului 1945, „nu vă pot spune ce am simţit – îşi şterge ochii înlăcrimaţi – când m-am văzut din nou cu femeia şi copiii mei, cu satul meu. După foametea din lagăr am trăit o alta mai dureroasă, acasă în 1946.“

Cu cele şase hectare de pământ abia se descurca din cauza cotelor pe care trebuia să le predea la stat, care erau de multe ori mai mari decât producţia obţinută. Apoi a venit colectivizarea: „M-am înscris, n-aveam ce face pentru că îmi dădeau copiii afară din şcoli.“ A muncit fără preget, dar cum avea şase copii şi era greu vara pleca să facă un ban pe Valea Muntelui, la coasă. „Am cosit la munte vreo 40 de ani.“ A lăsat coasa – intervine unul dintre feciori, Fănică, de 66 de ani – pe la 80 de ani.

A trăit în iubire de Dumnezeu

Care este secretul unei vieţi lungi? „Nu e niciun secret, vine răspunsul. Am trăit toată viaţa cu credinţa în Dumnezeu. Mi-a plăcut munca pământului, mi-a plăcut să am tot ce trebuie în gospodărie şi n-am pus toate la inimă. Casa am făcut-o prin 1950 şi, uite mata – îmi arată bolta de viţă sub care stăm – am plantat-o în urmă cu vreo 30 de ani. Fac un vin bun şi beau un păhărel la masă.“ E bucuros că cei cinci copii, care mai trăiesc, sunt aşezaţi „ca puii în jurul cloştii“ pe lângă casa părintească. Chiar şi cei care au fost departe au revenit în Grumăzeşti după ce au ieşit la pensie. La mai bine de o sută de ani este sănătos. „E drept că m-au cam lăsat picioarele, dar mă mişc ici-acolo.“

Are 41 de nepoţi şi strănepoţi

În fiecare zi cei din familie îl vizitează, aşa cum e firesc. Atunci când au vreme, şi cei 25 de nepoţi şi 16 strănepoţi sunt prezenţi în bătătura casei şi de fiecare dată cei mai mulţi se întâlnesc aici ascultând cu plăcere spusele bunicului şi străbunicului lor. Înconjurat de dragostea celor din familie şi de respectul consătenilor săi, bunicul Vasile Arsenie e împăcat cu sine şi ar dori ca urmaşii să trăiască cu credinţă în Cel de Sus şi să nu uite că „fără muncă nu se poate.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 11, 1-15 IUNIE 2012

֩ Comentarii