Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva
     

Imprimati articolul

Utilizarea sub formă de amendament a coardelor de viţă-de-vie

Profesorul Erol Murad, de la Facultatea de Ingineria Sistemelor Biotehnice din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, împreună cu o echipă formată din colegii săi, A. Culamet, M. Radu şi A. Ciubuca, de la SCDVV Bujoru, a prezentat recent, în cadrul Sesiunii de comunicări ştiinţifice de la ICDVV Valea Călugărească, rezultatul unei cercetări de zece ani cu privire la folosirea biomasei vegetale în producerea biochar-ului, un amendament al solului folosit în noul context al dezvoltării durabile a agriculturii şi al limitării emisiilor de gaze cu efect de seră.

Partea bună este că proiectul introduce utilizarea, în acest scop, a masei vegetale din podgoriile de viţă-de-vie. Partea rea este caracterul de cercetare fundamentală, fără sorţi de transformare a proiectului în aplicaţie practică. România n-a ajuns încă la stadiul în care producţia să folosescă preponderent rezultatul cercetării sau să ajute efectiv cercetarea.

Ce este biochar-ul?

Din biomasa vegetală, supusă procesului de piroliză, rezultă gaze combustibile şi o parte numită „cărbune vegetal“ sau „bio-carbon“. Acesta este utilizabil în mai multe scopuri, dar noi reţinem folosirea sa ca amendament pentru sol, cu două efecte: ajută la sechestrarea în sol a carbonului cu bilanţ negativ de CO2 şi creşte potenţialul productiv al ecosistemelor agricole. Pe plan mondial, acest bio-carbon încorporat în sol este numit biochar.

Aportul la creşterea fertilităţii solului

Biochar-ul este considerat material ecologic. Folosit ca amendament, se menţine în sol, având o perioadă lungă de descompunere, circa 800-1.200 de ani. Alte caracteristici: masa de biochar încorporată în sol este de până la 10% din masa stratului activ (0-30 cm), adică până la 420 tone/ha; un kilogram de carbon din biochar reduce masa de CO2 atmosferic cu 3,66 kg; la o concentraţie medie de carbon de 70% în biochar rezultă că un hectar de teren agricol ar putea sechestra 1.078 t CO2/ha.

Ca amendament agricol, biochar-ul reprezintă un suport organic-vegetal pentru amplificarea activităţii microorganismelor din substratul nutritiv şi aduce un aport substanţial de microelemente, dar ajută la mărirea fertilităţii solurilor şi prin creşterea capacităţii de schimburi cationice şi de retenţie a apei în sol.

Date tehnice

De pe un hectar cultivat cu viţă-de-vie, anual se strâng, spun autorii proiectului, în urma tăierilor, 2.000 kg de coarde de viţă, cu o umiditate de 40%. Pentru a intra în procesul de gazeificare, cu dublu rezultat, al obţinerii de energie termică şi al biochar-ului, materialul trebuie adus la o umiditate de 10%, care înseamnă scăderea masei de material vegetal la 1.340 kg/ha de coarde.

Din această cantitate se pot obţine 190 kg de biochar, dar şi energie termică aproximată la 4,26 MWh, care ar rezulta, spre comparaţie, prin arderea a 480 litri de motorină. Pe solurile cultivate cu viţă-de-vie, cercetătorii recomandă folosirea a numai 400 t/ha de biochar, încorporat progresiv, de-a lungul mai multor ani. Pentru a obţine o astfel de cantitate se foloseşte biochar-ul rezultat din prelucrarea masei de coarde provenită de pe 21 ha de viţă.

În România se face pionierat în utilizarea biocarbonului ca amendament agricol în general şi în viticultură, în special. Pe lângă acest prim proiect de cercetare, este nevoie de multe alte studii orientate, cităm din lucrare, „în direcţia optimizării utilizării biochar-ului atât ca factor de creştere a capacităţilor productive ale solurilor din viticultură cât şi ca modalitate ecologică şi economică de sechestrare a carbonului atmosferic în sol“.

A consemnat Maria BOGDAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 13, 1-15 IULIE 2012

Vizualizari: 1661


֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI