Infrastructura tehnico-edilitară azi, la sate (II)

Un prim aspect pe care îl întâlneşti când străbaţi sau studiezi un sat este situaţia fondului de locuinţe.

La sate predomină covârşitor locuinţele individuale sau casele care intră în componenţa gospodăriilor agricole.

În ceea ce priveşte aspectul arhitectonic, stilul locuinţelor săteşti se modifică în sensul că oamenii îşi fac case mai mari, cu camere mai multe, cu faţade şi acoperişuri; în această activitate ar fi bine ca oamenii să fie ajutaţi de arhitecţi şi alţi specialişti, sociologi, urbanişti, pentru a crea modele de construcţii cât mai utile şi mai frumoase.
Pentru perioada analizată, 1998-2005, situaţia fondului de locuinţe din mediul rural este prezentată în tabel.

Din tabel se observă: comparativ cu 1998, în 2003 numărul de locuinţe a crescut cu 4,8%; numărul de camere a crescut şi el, iar în ceea ce priveşte suprafaţa locuibilă procentul de creştere a fost de 16,1%.

Se poate trage concluzia că activitatea în această direcţie este pozitivă şi aparţine în totalitate iniţiativei oamenilor, deoarece au nevoie de case mai multe şi mai mari, toate şi le fac pe cont propriu şi pentru ei.

Trebuie să menţionăm faptul că, în anii 2005 şi 2006, foarte multe case au fost distruse în mediul rural din cauza multor inundaţii de pe râurile interioare şi de pe Dunăre.

După fondul de locuinţe, a doua mare problemă o constituie reţelele edilitare pentru utilităţile publice. Acestea se referă la alimentarea cu apă a populaţiei, canalizarea pentru evacuarea apelor uzate, distribuirea gazelor şi folosirea energiei termice.
Reţeaua de distribuţie a apei potabile

În general, la sate apa se procură din fântâni, izvoare sau chiar din râuri, dar unele izvoare sunt departe de sate, iar apele existente în unele zone nu sunt bune de consum, având săruri multe, sulf sau alte gusturi neplăcute, ba chiar substanţe toxice sau microbi.

În condiţiile actuale de civilizaţie, apa pe care o consumă oamenii trebuie să îndeplinească unele cerinţe chimice şi bacteriologice pentru a le asigura sănătatea şi lor, şi animalelor. Aceasta nu se poate face decât folosind instalaţiile necesare, aparatura de control şi reţeaua de distribuţie subterană.

Dacă până la jumătatea secolului al XX-lea satele noastre erau mult rămase în urmă din acest punct de vedere, din a doua jumătate şi până în prezent s-au făcut progrese însemnate. Câteva date prezentate ilustrează acest lucru.

Astfel, în 1950 erau doar 13 localităţi rurale în care funcţionau instalaţii de alimentare cu apă şi conductele aveau o lungime de numai 62 km. În anul 1990, numărul acestora a ajuns la 2.071, care înseamnă 15,9% din numărul total al satelor, iar lungimea reţelei a atins 9.807 km.

După 1990, activitatea în acest domeniu s-a intensificat, astfel încât până în 2005 s-a ajuns la 22.607 km.

Progresele deosebite din ultimii ani se datorează numeroaselor proiecte puse în aplicare cu fondurile băneşti nerambursabile primite din ţările Uniunii Europene.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu