Orizontul 2020 - Provocări pentru noile Politici Agricole Comune (I)

Tendinţa de dezvoltare a României este de acum organic legată de politicile europene puse în mişcare de Parlamentul European şi Comisia Europeană. Extinderea în continuare a UE spre statele Balcanilor de Vest şi/sau spre Estul continentului constituie, fără îndoială, o opţiune politică majoră, însă liniile directoare sunt deja trasate. Prin politicile economice de coeziune ale UE, următorul deceniu va fi rezervat aducerii regiunilor europene mai sărace şi mai puţin dezvoltate la nivelul mediu de dezvoltare a celorlalte regiuni.

Este evident că această egalizare economică nu se va face pe principiul aşteptării, ci se va încerca eliminarea decalajelor prin instrumente de accelerare a creşterilor economice regionale. În această ecuaţie România se regăseşte cu o economie agricolă importantă, fie şi numai sub aspectul resurselor naturale agricole existente.

Identificarea tendinţelor viitoare şi conducerea forţelor şi resurselor UE-27 spre ceea ce ar trebui să fie cadrul de dezvoltare.

Întrebarea care se pune la nivel european, în momentul de faţă, este aceea privind orizontul de aşteptare al deceniului trei, care va reprezenta finişul programelor de eliminare a disparităţilor economice regionale europene şi startul pentru următoarele două-trei decenii. Arhicunoscutul an 2020 se consideră a fi pragul de trecere spre o nouă stare economică şi, ca orice trecere, este plin de provocări, prin prisma forţelor care vor fi puse în mişcare – şi poate acest lucru este semnificativ mai important –, al forţelor care se vor dezvolta şi vor opera după acest prag temporal ad-hoc.

La nivelul Uniunii Europene se încearcă identificarea tendinţelor viitoare şi conducerea forţelor şi resurselor UE-27 spre ceea ce ar trebui să fie cadrul de dezvoltare. Acţiunea este cunoscută sub denumirea de Scenariul 2020 (cum altfel), iar o parte semnificativă a acestuia vizează cadrul de dezvoltare a agriculturii şi economiei mediului rural.

Variabilele identificate şi totodată restricţiile modelului economic proiectat sunt cele care vizează câteva aspecte deosebit de importante, şi anume:

• modelul demografic de dezvoltare rurală;
• evoluţia tehnologiei agricole;
• piaţa agricolă ca element de reglare a cererii de produse agroalimentare;
• limitele naturale şi sociale în utilizarea pământului ca resursă fundamentală a funcţionării economiei rurale.
Aceste variabile sunt puternic intercondiţionate, factorul antropic situându-se totuşi în poziţia cheii de boltă.

I. Modelul demografic. În interiorul modelului demografic rural vor apărea o serie întreagă de restricţii şi limitări derivate din accesul ultimelor state membre a căror economie este preponderent agricolă şi care vor contribui cu o masă populaţională semnificativă şi specifică, nu numai sub raport cultural, dar şi sub raport numeric. Numai ţara noastră vine cu peste 8 milioane de cetăţeni cantonaţi în mediul rural, cu o medie de vârstă ridicată şi cu un nivel tehnologic de exploatare a resurselor îngrijorător de mic.

La ele se adaugă o mentalitate economică relativ contraproductivă, derivată din tradiţiile culturale şi din puternicile distorsiuni datorate sistemelor economice dirijate şi centralizate practicate în ultimile cinci decenii ale secolului al XX-lea.

Sistemul economic autarhic (de subzistenţă), dezvoltat natural în anii ’90, a condus spre tipul de exploataţie rurală semicomercială sau chiar non-comercială, puternic susţinută de structura demografică rurală ajunsă la senescenţă care, în absenţa unor mijloace de producţie adecvate (capital, tehnologii de cultură şi creşterea animalelor, piaţă şi sisteme de piaţă, politici agricole dedicate, pe termen scurt, mediu şi lung), a fost împinsă spre decizia autosatisfacerii cerinţelor la un nivel minimal.

Principalul motor al oricărei economii agricole, şi anume protecţia pieţei produselor agricole (înţeleasă în sensul reglementărilor comunitare), a fost eliminat din ecuaţia de politică economică, astfel încât producţia agricolă s-a cantonat preponderent în zona dirijării spre piaţă a excedentelor (cu excepţiile de rigoare). Acest fapt nu este o noutate. În fond, în cea mai mare parte a ei, piaţa agricolă comunitară este piaţa autosatisfacerii cerinţelor de consum a consumatorilor comunitari, spre piaţa mondială efluindu-se doar excedentele (celebrele cote au ca punct de pornire satisfacerea cerinţelor comunitare pentru un anume produs).

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu