Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2007

- ANUL 2007, CÂND ŢARA VA DEVENI  MEMBRĂ A UNIUNII EUROPENE, SĂ ADUCĂ TUTUROR VREME BUNĂ ŞI BELŞUG!

EDITORIAL

Bucuria de a fi european

Ianuarie 2007 – moment istoric pentru România. Am fost şi am revenit în marea familie europeană, chiar dacă pentru a se ajunge aici negocierile purtate n-au fost tocmai favorabile pentru România.

De multe ori restricţiile pe care le-am acceptat sunt chiar mai mari decât pentru orice fermier ori întreprinzător european. Cea mai uzitată scuză a demnitarilor mai mari sau mai mici a fost „aşa cere Uniunea Europeană“.

Ei bine, şi atunci, dar mai cu seamă acum, de la aceeaşi demnitari dar şi de la alţii care au mai apucat să vadă cum funcţionează economia europeană, aflăm că lucrurile nu stau tocmai pe roze nici la ei, la europeni.

Nici acolo nu se respectă întocmai regulile pe care ei înşişi le-au impus şi, la rându-ne, le-am acceptat cu prea multă uşurinţă. Totul depinde de negocieri ori de derogările cerute pe fiecare domeniu în parte. Dar iată, ne trezim membri ai Uniunii Europene, fără a avea aceleaşi drepturi cu restul europenilor.

Au apărut deja restricţii atât pe piaţa muncii, cât şi pentru exportul de produse alimentare. Deie Domnul ca surprizele să se oprească aici! Creşterea animalelor, fără doar şi poate, constituie o tradiţie cu care românul se poate mândri. Nu numai pentru că se pierde în negura vremurilor, ci şi datorită cunoştinţelor acumulate de-a lungul timpului, de la moşi-strămoşi.

La dibăcia cu care animalele au fost selecţionate după producţia obţinută, calitatea şi numărul produşilor şi produselor rezultate, s-au adăugat cunoştinţele practice transmise din tată-n fiu privind obţinerea unor produse autentice de o calitate după care mulţi de-acum tânjesc pentru că ce poate fi mai sănătos decât produsele cu care au crescut părinţii noştri, iar mai apoi noi?

Produsele naturale, tradiţionale, ecologice, dacă vreţi, rămân, oricât ar vrea unii, sub masca… siguranţei alimentare, cele mai sănătoase pentru organismul uman. Numai că acestea, precum gustul laptelui proaspăt muls ori al brânzei plămădite în vârf de munte de mâinile baciului tind să rămână, sub „oblăduirea“ experţilor europeni, amintiri ori doar subiecte de poveste. E poezie? Poate!

Dar un lucru-i cert: întoarcerea la natură, la natural – ca să fiu în ton cu vremea, hrană ecologică, certificată nu de mult cu apelativul „bio“– revine mai mult ca oricând în actualitate. Produsele tradiţionale româneşti, în definitiv tot ceea ce ţine de tradiţional, de ancestral, de spiritualitatea românească, sunt motive de mândrie naţională. Unde se mai doineşte ca-n România?

Ce ţară a mai fost blagoslovită cu priveliştile noastre? Sunt, repetăm, motive de a intra în Europa, cu fruntea sus, de a-i privi în ochi pe europeni, şi nu de a sta cu capul plecat. Suntem europeni şi pentru că ne aflăm în mijlocul Europei, şi nu după tot felul de împărţeli administrativ-geografice, de interes economic ori politic, în sud-estul ei. Aşadar, în marea familie europeană nu intrăm doar cu o populaţie de ceva peste 20 de milioane, ci şi cu un număr semnificativ de valori, care trebuie scoase în faţă, şi nu ignorate.

Chiar şi aşa, anul 2007 va rămâne unul scris cu majuscule în istoria ţării noastre post-decembriste. Românul poate şi va reuşi să se impună în multitudinea de culturi europene. Are şi de ce şi cu ce! Ţăranul român a ştiut dintotdeauna să-şi primească oaspeţii şi să... ospeţească. A ştiut să se comporte printre străini şi să-şi arate calităţile.

Aşadar, să fim optimişti. Să ne dea Domnul un an, şi mulţi alţii după el, mai bun şi mai spornic, dar şi înţelepciunea de a valorifica atâta frumuseţe şi bogăţie cu care am fost hărăziţi.

La mulţi ani, români!
Redacţia
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2007
Vizualizari: 914



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI