Blestemata povară > REVISTA LUMEA SATULUI

Era o vreme, petreceam un timp în care, spusa poetului, nicicând toamna nu ne părea ori nu ne păruse mai frumoasă.

De unde aveam să ştim, să bănuim măcar, atunci ce unice clipe ne era dat să trăim.
Aşa se vede treaba că e în viaţă.

Trenul ei, cel care grăbeşte în direcţia dorită, nu face decât o dată, o singură dată popas într-o haltă căreia i-a fost sortit să rămână pustie.

Sigur, cronicarul bagă de seamă cu temei cum că omul e sub vremuri, şi nu vremurile la îndemâna muritorilor.

Vorba e, tot un cântec de-al nostru, de-al românilor, hărşâiţi pe nedrept prin pustele istoriei, dacă se întâmplă să fii nevolnic, mereu cu grumazul plecat, atunci chiar că ,,şi dacă m-oi căciuli, la ce dracu-oi mai trăi?“.

Ei bine, generaţia din care s-a întâmplat să fac parte a fost una obidită şi umilită.
Soarele i-a luminat zorii mai totdeauna aplecat asupra lucrului lui, iar apusurile nu l-au nimerit niciodată sub geana somnului.

A hărnicit.
A slugărit.
A alergat, mai totdeauna fără voia sa, după Fata Morgana.
Iluzia ori, mai degrabă, deziluzia i-au pârjolit sufletul şi aşa amărât de nevoi.
A dus pe umerii lui, nemeritat de dureros, politichiile acestei lumi, jertfindu-se şi jertfind în numele unor idealuri haine şi de pripas.

A cheltuit bruma de agoniseală în folosul turcului, hunului ori muscalului.
Cronicile neamului său abia mai gâfâie sub povara unei istorii onorată de eroism dar şi udată de lacrimi şi sânge.

La răspântie de secoli, mai totdeauna n-a dibuit cărarea bătătorită, nevoit fiind să-i fie frate codrului ori spinilor din preaplinul câmpiei.

Românul şi-a purtat zilele, de când se ştie, de când ne ştim, ca pe o blestemată povară.

Fiindcă mi se pare iarăşi şi iarăşi neîndurător de nedrept ca lumea să se-mpartă iarăşi şi iarăşi în mult prea avuţi şi în săraci fără măsură.

Mi se pare strigător la cer că, după irosirea unor vieţi preacurate, rotundul de pământ hărăzit de îngeri drept tărâm al tuturor făgăduinţelor să fie scos din nou la mezat în numele unor mult prea firave idealuri democratice.

E toamnă!
Şi toamna, observa înţelept românul, se numără bobocii.
Numai că, vorba bădiţei Creangă, „săraci ca anul aista, ca-n anul trecut şi ca de când ne ştim n-am prea fost parcă niciodată.“

Să fie doar o vremelnică rătăcire prin labirintul anotimpurilor europene ori...

Privesc la vremea de afară şi aştept, adast, să vremuiască altcumva vremurile şi pentru românii încă răvăşiţi de vipia ori crivăţul istoriei.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu