Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

ION BANU

EDITORIAL

Demnitari, luaţi-o la pas prin Europa!

Mărturisesc, stimaţi cititori, că de câte ori parcurg drumurile de dincolo de graniţele României, meleagurile mă încântă kilometru după kilometru. Drumurile sunt... drumuri, câmpurile sunt lucrate şi gospodărite, casele îngrijite... Parcă totul este altfel. Şi nu pentru că cei de dincolo sunt mai buni, mai deştepţi sau le-a dat Dumnezeu mai mult.

Este aşa pentru că au avut „comandanţi“ mai... orientaţi, să spunem, mai înţelepţi, iar oamenii motivaţi pentru ceea ce fac. Şi dacă trebuie să ne oprim la agricultură, apoi trebuie să spun că, prin ţările Europei, nu fiecare metru, ci fiecare centimetru de pământ, niciunde mai bun ca al nostru, este bine folosit şi lucrat. Animalele, ce să mai spun, parcă sunt din filme SF. Nu sunt unul dintre cei care jinduiesc la găina vecinului pentru că ar face oul mai mare.

Dar tot ce văd raportez la ce se întâmplă pe meleagurile natale şi îndrăznesc să gândesc la ce ar trebui făcut să fim la fel sau mai mult decât atât. Spun „îndrăznesc“ pentru că nu e în puterea mea să fac ce ar trebui să facă sau să fi făcut de un deceniu şi jumătate diriguitorii ţării. Dar n-au făcut-o, deşi erau atât de datori ţării. Şi uite aşa, milioane de hectare de pământ zac înţelenite printre ciulini. Pământ pentru care înaintaşii noştri şi-au dat viaţa, iar alţii, de asemenea, fac orice să pună mâna pe el.

Multe aspecte demne de laudă am văzut eu şi alţi câţiva agricultori, medici veterinari şi zootehnişti într-un recent periplu european unde, cu siguranţă, am avut ce vizita. Dar ce folos dacă, întorşi în ţară, aproape nimic nu se poate pune în practică?

Pentru că românii nu au susţinerea financiară pe care o au cei la care mă refeream, nu există cadru legislativ necesar urnirii lucrurilor din loc, în fine, nu există voinţă politică pentru repunerea agriculturii în drepturile ei fireşti.

Nu uitaţi, demnitari: agricultura poate fi motorul economiei, daţi-i combustibil! Dar ca să ştiţi de unde să începeţi, parcurgeţi drumurile Europei pe pământ, nu doar cu avionul de la Bucureşti la Bruxelles. Cu siguranţă veţi avea ce învăţa... şi poate veţi privi cu alţi ochi agricultura, agricultorul şi satul românesc. Aşadar, luaţi-o la pas prin Europa. Vă asigur, şoselele n-au gropi. Vă doresc drum bun!

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI,  NR. 7, 1-15 APRILIE 2007

Vizualizari: 615



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI