Imprimati articolul

La mintea cocoşului

Mărturisesc că, deşi am ajuns la o vârstă respectabilă - respectabilă, şi nu înaintată - vă rog să notaţi - şi deşi am citit la viaţa mea o căruţă de cărţi, ba - culme a neobrăzării - am mai şi scris şi tipărit vreo câteva, cu toate astea, zic, până mai ieri n-am prea înţeles egzact ce vrea să însemne sintagma - vorba la o adică - vită încălţată. Cu toate că, recunosc, expresia îmi era cunoscută - ba chiar familiară - din anii şcolii primare, când unul dintre dascăli ori poate vreo colegă, nu mai reţin, o folosea la adresa celui care pune pe hârtie aceste rânduri.

Zilele trecute însă, răsfoind o colecţie de ziare de mai an, mi-a căzut sub ochi o tărăşenie petrecută cu o iarnă în urmă pe undeva prin Moldova de Jos, în judeţul Galaţi, localitatea Independenţa – au ăia ori, mă rog, aveau un vin Puterea Ursului, de te pune jos, nu după o bărdacă, ci fie şi dintr-un singur pahar. Ei bine, respectiva tărăşenie m-a dumirit pe deplin cum stă şi cum devine şi cu ce se mănâncă chestia mai devreme pomenită: vită încălţată!

Şi aceasta datorită unor bravi flăcăi care, apucându-se dânşii să fure o văcuţă, pe care doreau s-o ofere drept mărţişor la vreo codană, că tot se apropia 1 martie – s-au gândit cum să facă şi cum să dreagă să nu li se ia urma. Noroc că unul dintre fârtaţi, isteţ nevoie mare şi recidivist pe deasupra – Ion Constandache îl cheamă – a venit cu o idee, care celorlalţi li s-a părut genială: vor încălţa juninca în cizme de cauciuc!

Aflate, cum bine se ştie, în dotarea tuturor cetăţenilor patriei, care se confruntă zilnic, lună de lună şi an de an, cu noroaiele satelor româneşti – noroc că aderarăm, să te ţii de-acum asfalt! Şi cum ideile bune nu trebuie în niciun caz ţinute la dospit – cum, vai, încă se mai întâmplă – băieţandrii puşi pe şotii au dus-o cu grăbire şi sârg la îndeplinire.

Numai că... numai că gospodarul păgubit a observat mintenaş că-i lipseşte din bătătură una bucată animal domestic – văleleu, Doamne, taman cea gestantă. Drept pentru care a alergat ca din puşcă la şeful de post.

Omul în uniformă a venit la faţa locului, a constatat tâlhăria şi, concentrându-şi până la incandescenţă materia cenuşie – era cât pe ce să facă scurtcircuit –, a pornit pe urmele celor care-şi lăsaseră amprentele paşilor, ale tălpilor, care va să zică, în pământul umed. 10 amprente: şase ale celor trei hoţi şi patru ale bietei văcuţe.

Care, după ce că fusese răpită, cunoscuse, cu acest trist şi nedorit prilej, şi umilinţa de a ajunge vită încălţată. Şi asta nu pentru un metru, doi – aşa de-o joacă – ci pentru, cruciţi-vă, oameni buni, pentru nu mai puţin de 40 (patruzeci de kilometri), cât măsoară drumul dintre comuna Independenţa – de unde fusese furată – şi târgul din Iveşti, acelaşi judeţ, unde a fost găsită. Şi nu singură, ci alături de propriul viţel, născut înainte de soroc, dar cu noroc, datorită emoţiilor trăite de cea care l-a adus pe lume.

E la mintea cocoşului că cei trei cowboy au trebuit să dea cu subsemnatul. Semnătura comună: vite încălţate! La figurat, desigur!

Gogu PINTENOGU’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2007

֩ Comentarii