Imprimati articolul

La mintea cocoşului

Când aud câtă vâlvă, tărăboi şi panaramă se face atunci când e vorba de isprăvile unora ori altora de peste mări şi ţări, mă apucă, aşa, un fel de lehamite, care nu-mi trece nici măcar în momentele – fără număr – în care văd la televizor, indiferent de canal, violuri, omoruri, jafuri şi câte şi mai câte alte atrocităţi.

Nu cu multă vreme în urmă, bunăoară, ni s-a împuiat capul prin toate mijloacele de informare-comunicare, de le zice şi mass-media, de performanţa unui englez care, pe distanţa de 42 de kilometri a reuşit să întreacă, la fugă, un cal – ori, poate, o iapă, nu mai reţin exact – şi care, pentru această reuşită, a primit 25.000 de lire sterline (aoleo, maică-măiculiţă, ce avere!).

Apă de ploaie, voi spune. Păi, fraţilor şi cumnaţilor, o astfel de realizare păleşte, este chiar de râsul curcilor, dacă o comparăm cu cea a lui Mardare – poreclit şi Mielu – în căutarea lui, zadarnică în cele din urmă, de a găsi niscaiva caiele, să-şi potcovească armăsarul.

Şi nu pentru a participa musai la vreo cursă hipică pe vreun hipodrom – de unde atâtea? –, ci pentru a-i duce căruţa pe şoselele pline de hârtoape ale scumpei noastre patrii ori pentru a-l înhăma la utilajele agricole din dotare. Că, chiar dacă am intrat în Uniunea Europeană, muncile grele ale câmpului se fac nu neapărat cu cai putere, ci cu ce ai la îndemână: de regulă cabaline, dar se pot folosi şi bovinele, caprinele, ba, în ultimă instanţă, chiar şi suinele, adică porcii.

Nu vă miraţi şi nu vă hliziţi ca proasta-n târg, pen’că aşa stau – şi nu se mişcă naibi, odată – lucrurile pe acilea pi la noi, prin Românica. Oricum, Mardare – zis şi Mielu – a bătut toate recordurile posibile în materie de alergat după cai verzi pe pereţi şi potcoave de cai morţi, adică după niscaiva caiele, de negăsit pe o rază de sute de kilometri pătraţi. Ca şi capetele, vezi bine, ale celor care se ocupă cu producerea şi comercializarea acestora.

Şi pentru că tot am început aceste însemnări pornind de la oul record al unui fiu al Albionului, care ar fi întrecut la fugă un urmaş al lui Bucifal, nu pot încheia fără a aminti performanţele de neegalat ale unora dintre gospodarii noştri care-şi lasă cabalinele singure şi în voia lor, în calea bolizilor de pe autostrăzi. (Care autostrăzi, de unde atâtea autostrăzi? Ce cod rutier?...)

La mintea cocoşului că urmările unor astfel de isprăvi nu pot fi decât nefericite pentru bietele animale. De unde şi vorba: unde nu-i cap (al stăpânului), vai de picioare (ale lui, se înţelege, desigur).

Gogu Pintenogu’
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2007

֩ Comentarii