S-a făcut dreptate! Iazul Drăcşani a revenit moştenitorilor

În şedinţa publică din 16 ianuarie 2007, la Judecătoria Botoşani s-a formulat o sentinţă istorică, profesionistă şi de mare curaj, prin care s-a făcut dreptate celor peste 1.500 de moştenitori ai iazului Drăcşani din judeţul Botoşani, cel mai mare lac antropic din Moldova şi chiar din ţară.

În calitate de cercetător în domeniul obştilor de cumpărare din România, consider că aprecierea de mai sus este corectă, susţinută de acte doveditoare şi, în ultimă instanţă, de climatul economic şi juridic care există în ţara noastră în momentul de faţă. Toate aceste afirmaţii obligă la detalii.

Opinia publică românească trebuie să ştie că obştile de cumpărare din România s-au întemeiat pe prevederile Legii reformei agrare din 14-16 august 1864, cu scopul dezvoltării la sate a clasei de mijloc, producătoare pentru piaţă, după experienţa ţărilor din vestul Europei. Au urmat măsuri şi decizii privitoare la înfiinţarea, dezvoltarea, sprijinirea şi consolidarea acestor exploataţii privat-asociative.

Legea agrară şi Constituţia au prevăzut mari facilităţi pentru crearea şi dezvoltarea exploataţiilor asociative. Astfel, moşierii erau obligaţi să pună în vânzare iazuri, păduri, terenuri arabile, imobile etc, iar obştile de cumpărare, cu sprijinul material al statului şi al asigurării dreptului de preempţiune, puteau să cumpere aceste suprafeţe.

În aceste împrejurări, în anul 1924 a luat fiinţă Obştea de Cumpărare Drăcşani-Novaci din judeţul Botoşani care, în baza actului de vânzare-cumpărare nr. 878, din 4 februarie 1925, a obţinut în mod legal, în condiţii de şanse egale, Iazul Drăcşani şi alte terenuri şi imobile. În anul 1939, în România funcţionau deja 320 de obşti de cumpărare şi 38 de obşti de arendare.

Legea agrară din 1945 şi Legea naţionalizării din 1948 n-au prevăzut exproprierea sau naţionalizarea Iazului Drăcşani. Numai că la data de 9 februarie 1949, pe baza a două procese-verbale, iazul a fost preluat de stat fără titlu şi, în consecinţă, obştea, teoretic, nu a fost desfiinţată, continuând să rămână proprietara de drept a iazului. Aceste aspecte sunt foarte bine argumentate în sentinţa judecătoriei Botoşani.

Odată cu înfiinţarea, în anul 1958, a Întreprinderii de stat „Piscicola“ Botoşani, Iazul Drăcşani şi toate celelalte iazuri, heleşteie, lacuri etc. din judeţ au intrat în componenţa acestei întreprinderi. După anul 1989, această întreprindere s-a transformat în SC Sitna SA, iar ulterior în SC Piscicola SA Botoşani, care preia toate activele fizice de la fosta întreprindere de stat. În aceeaşi perioadă s-a reînfiinţat şi Asociaţia Obştea de Cumpărare a Lacului Drăcşani, care a solicitat imediat, în baza Legii nr. 18/1991 şi a Legii nr. 1/2000, reconstituirea dreptului de proprietate. Societatea Comercială Piscicola, unitate chipurile privatizată, a „cumpărat“ între timp de la stat activele fizice şi mai puţin iazurile.

Pentru redobândirea dreptului de proprietate, Obştea Drăcşani a solicitat în scris de la Prefectură, Guvern, Parlament, Preşedinţie recunoaşterea acestui drept legitim. De asemenea, a elaborat studii, a publicat articole în reviste şi cotidiene, a organizat mitinguri etc. şi, în cele din urmă, a apelat la justiţie. Prin sentinţa Curţii de Apel Suceava nr. 3.367, din 27 noiembrie 2001, plângerea Obştii Drăcşani a fost respinsă pe baza unor argumente neprofesioniste, semnalate şi în recenta sentinţă a Judecătoriei Botoşani.

Prin Decizia nr. 328 din mai 2006, Comisia de fond funciar, constituită pe baza Legii nr. 247/2005, sub preşedinţia prefectului Cristian Constantin Roman, deşi se recunoaşte dreptul la proprietate al Obştii Drăcşani asupra Iazului, propune despăgubiri şi nu retrocedarea de fapt, introducând în decizia menţionată şi calitatea de „investitor“ al SC Piscicola SA pe care nu a putut-o dovedi în instanţă.

La acest refuz, Obştea Drăcşani a depus la Judecătoria Botoşani o nouă plângere împotriva Comisiei judeţene de fond funciar.

În urma judecării cauzei prin Hotărârea nr. 250 din 16 ianuarie 2007, emisă de Judecătoria Botoşani, respectiv, completul de judecată format din Dicu Maria – preşedintă şi Olariu Bianca – grefier a dat câştig de cauză moştenitorilor, cei purtaţi timp îndelungat prin instanţele de judecată şi ajunşi în pragul sărăciei.

Documentul este atât un act justiţiar, cât şi de mare cutezanţă, deoarece descurajează cercurile clientelare formate din persoane puternice din punct de vedere economic, jocul lor fiind de fapt cauza principală a îmbogăţirii necuvenite şi a frânării progresului. De aceea, Justiţia română, în momentul de faţă, are nevoie de asemenea mari specialişti, profesionişti cinstiţi şi independenţi, ce se supun numai legii, aşa cum arată Constituţia.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu