Imprimati articolul

Istoria de lângă ... istorie
Din primăvara lui 1907

Ca urmare a intervenţiei armatei care, conform ordinelor, trebuia să acţioneze ca pe câmpul de luptă, răscoala este înăbuşită la începutul lunii aprilie, astfel că regele Carol I, cap al Oştirii, dă un ordin de zi în care se spune: „Vă mulţumesc cu inimă caldă şi privesc cu dragoste şi nemărginită încredere spre scumpa Mea armată care s-a arătat la înălţimea chemării sale, orişicând o primejdie a ameninţat fiinţa scumpei Noastre ţări.“

Cuvintele suveranului ascund o realitate: oficial, Marea Răscoală din 1907 a fost clasificată, până la instalarea regimului comunist în România, drept un atentat la securitatea naţională a ţării, iniţiat de o putere străină, în speţă Rusia, care nu vedea cu ochi buni o Românie puternică aşezată între ea şi ţările slave din sud-estul Europei.

De aceea, profitând de starea ţărănimii, de nedreptăţile care se acumulaseră de ani, a organizat din timp cu ajutorul a numeroşi agenţi infiltraţi în cele mai diverse medii sociale, dar şi al socialiştilor români sau alogeni, o uriaşă diversiune. Şi acestea s-au văzut, mai ales în Muntenia şi Oltenia, unde caracterul principal al răscoalei a fost cu siguranţă politic, urmărindu-se destabilizarea statului printr-un atac violent la proprietate.

Intervenţia armatei – al cărei efectiv a ajuns la 140 de mii de oameni, prin chemarea sub drapel a cinci contingente de rezervişti – a avut consecinţe tragice, dar în niciun caz nu s-a ajuns la 11 mii de morţi, cifră care provine de la publiciştii socialişti ai epocii, între care şi N. D. Cocea. Pentru a demonstra cât de „criminal“ a fost regimul burghezo-moşieresc, această cifră a fost susţinută propagandistic de istoriografia comunistă.

Sigur, au existat şi numeroase abuzuri: execuţii sumare, utilizarea fără motiv întemeiat a artileriei în bombardarea unor sate şi, de asemenea, numeroase arestări după stingerea revoltei, consecinţă a unor cercetări incomplete ori ale unor delaţiuni.  În Oltenia, şi nu numai, arendaşi, proprietari şi unii funcţionari au profitat de prezenţa armatei pentru a ordona represalii şi, trebuie să admitem, au existat şi militari dispuşi să le aplice dincolo de litera legii.

Cert este că, aşa cum arată istoricul şi scriitorul Alex Mihai Stoenescu, doar 1,5-1,8% din totalul ţărănimii a participat la răscoală. Cu excepţia judeţelor din Oltenia, în niciun alt judeţ nu s-au răsculat în medie mai mult de 500 de oameni.

Cât priveşte înăbuşirea răscoalei avem la dispoziţie datele aflate în mapa personală a primului-ministru D. A. Sturza, care cuprinde tabele „la zi“ cu evidenţa represiunii în perioda de vârf a acţiunii militare, 28 martie – 5 aprilie. Astfel, în Moldova s-au înregistrat 12 morţi, 8 sau mai mulţi răniţi şi 517 arestări, în „Valahia“ 386 de morţi, cel puţin 104 răniţi şi 1.064 arestaţi, iar în Oltenia, în aceeaşi perioadă, 23 de morţi, niciun rănit şi 170 de arestaţi.

Aşadar, informaţiile oficiale atestă că, între 28 martie şi 5 aprilie, s-au înregistrat 421 de morţi, aproximativ 112 răniţi şi 1.751 de arestaţi. Oricum, potrivit reconstituirii după documentele cunoscute, numărul morţilor nu trece de 1.000 şi este departe de fabuloasa cifră de 11.000, numărul acesta reprezentând, se pare, pe cei arestaţi.

După înăbuşirea răscoalei, cercetările şi, evident, arestările „capilor“, au continuat. Ziarul ieşean „Opinia“ din 9 aprilie consemnează faptul că la Roman au fost aduşi 14 arestaţi din Strunga, 23 din Dulceşti, 181 din Băceşti şi 26 din Miclăuşeni şi lista continuă. La Focşani sunt încarceraţi 42 de capi ai răscoalei din Suraia şi alţi 65 din Călieni şi Vultureni ş.a.m.d.

Au fost cercetaţi pentru instigare la răscoală şi intelectuali, între care Nicolae Iorga, Spiru Haret şi a fost arestat şi cercetat Vasile M. Kogălniceanu, fiul marelui politician, pentru că în broşura Împroprietăririle ţărăneşti „sunt fraze care tind la răscularea ţăranilor, spre a ucide, incendia şi comite tulburări în scop de căpăta mai lesne moşiile proprietarilor“.

La rândul său, publicaţia lui Nicolae Iorga „Neamul Românesc“ consemnează, număr de număr, mersul anchetelor şi modul în care sunt judecaţi participanţii la răscoală. De aici aflăm că, la Botoşani, juraţii au achitat răsculaţii din comuna Corni, ca de altfel şi tribunalul din Galaţi. La începutul procesului răsculaţilor din Vlaşca, procurorul cere juraţilor „să nu se apuce de răzbunări şi să judece drept“. La Râmnicu Sărat, un tribunal militar judecă trei ofiţeri care au refuzat să tragă în mulţimea răsculată.

Justiţia i-a judecat pe răsculaţi dând, la nivelul ţării, sentinţe la aproximativ un sfert din cei arestaţi. Trei sferturi din cei reţinuţi în timpul răscoalei au fost eliberaţi şi puşi sub observaţia autorităţilor locale. Majoritatea covârşitoare a sentinţelor, inclusiv pentru cei vinovaţi de crime, a fost de muncă silnică pe viaţă sau pe diferite termene. De asemenea, au fost expulzaţi din ţară 880 de socialişti implicaţi în instigarea răsculaţilor, ei neputând fi condamnaţi întrucât erau cetăţeni străini.

Un decret ulterior i-a amnistiat pe militarii care, în timpul răscoalei, au refuzat să execute ordinele şi primiseră pentru aceste fapte pedepse grele.

Ţăranul român va rămâne însă mutilat sufleteşte după acest tragic eveniment. Istoria locului său în România modernă se va supraîncărca cu aspecte legendare şi cu un puternic sentiment al nedreptăţii.

Iată ce scrie acelaşi ziar „Opinia“ după înăbuşirea răscoalei: „Harnice plugar al părţilor acelora pe care atât de mult le-a udat sângele ce-a curs. Ia aminte, calcă încet şi mână boii cu milă. Din ţărâna moale şi neagră se pot auzi gemete înăbuşite, sunt poate ai tăi căzuţi în groaznicul măcel şi tu treci cu fierul deasupra lor. De acum înainte seminţele vor naşte pe ţarinile acelea bogăţie şi durere, hrană şi lacrimi pe urmele atâtor morţi nepomeniţi.“

Stelian CIOCOIU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2007

֩ Comentarii