Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Dezbateri pe teme silvice

La Timişoara, a avut loc Forumul de discuţii privind gospodărirea durabilă a pădurilor, în scopul sprijinirii Proiectului de Dezvoltare Forestieră, implementat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi iniţiat de Guvernul României, cu sprijinul Băncii Mondiale.

În prima zi a reuniunii s-a desfăşurat Forumul de discuţii dintre proprietarii de păduri şi autoritatea forestieră, iar a doua zi Forumul general de discuţii cu factorii interesaţi de gospodărirea durabilă a pădurilor.

Tema centrală a acestor întâlniri a fost importanţa pădurilor şi sectorului forestier la nivel teritorial, precum şi evidenţierea aspectelor legate de comunicarea dintre factorii interesaţi de gospodărirea durabilă a pădurilor.
Forumul a reunit reprezentanţi ai asociaţiilor proprietarilor de păduri, angajaţi ai Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara, reprezentanţi ai societăţii civile, ai poliţiei şi jandarmeriei, ai autorităţilor locale, primari, companii din domeniul exploatării lemnului, mass-media şi alţi factori direct interesaţi în gospodărirea durabilă a pădurilor.

Forumul de la Timişoara este al treilea dintr-o serie de evenimente organizate pe cuprinsul întregii ţări, în colaborare cu Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi de Vânătoare şi sunt precedate de un seminar de comunicare şi relaţii publice, destinat personalului din inspectorate.

Organizarea regulată a forumurilor de discuţii este parte a campaniei de conştientizare publică pentru susţinerea politicii şi strategiei de dezvoltare a sectorului forestier în România pe perioada 2001-2010. Publicul ţintă îl reprezintă proprietarii de păduri, care dezbat împreună cu factorii de decizie rolul şi importanţa patrimoniului forestier naţional.

Proiectul de Dezvoltare Forestieră are ca obiectiv creşterea contribuţiei sectorului forestier la dezvoltarea economiei naţionale, printr-un management durabil al pădurilor private şi al celor din domeniul public

(A.N.)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.16, 16-31 AUGUST 2007

Vizualizari: 617



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI