Imprimati articolul

MIEREA (IV)

Mierea poate fi deci considerată atât un excelent aliment şi medicament, cât şi un preţios vector terapeutic.

Mod de utilizare şi posologie

Pentru uz intern:  melitele (preparate oficinale obţinute prin dizolvarea mierii într-un lichid simplu sau medicamentos. Proporţia: 4 părţi miere + 1 parte lichid.). Melitele sunt utilizate pentru tratamentul aftelor şi al durerilor de gât.

Mierea poate fi administrată ca atare pe cale orală, sub forma sa naturală, pe pâine, dizolvată într-o băutură caldă sau rece sau amestecată cu unele alimente, precum iaurtul, brânza de vaci proaspătă etc. Administrată într-o băutură caldă, mierea exercită un efect calmant, în timp ce diluată într-o băutură rece ea exercită, dimpotrivă, un efect energizant. Doza este variabilă, în funcţie de persoană şi de indicaţii.

Consumul minim de întreţinere, la un adult sănătos, se situează între 30 şi 40 de grame pe zi sau echivalentul unei linguri pline.

Pentru uz extern, mierea este utilizată în tratamentul plăgilor sau al arsurilor, sub formă lichidă, direct sau cu ajutorul unor comprese îmbibate, după o curăţare foarte atentă a leziunilor, o dată sau de două ori pe zi. 

Reacţii adverse, contraindicaţii ale mierii

Mierea nu are contraindicaţii propriu-zise. Doar persoanele suferinde de diabet sau de litiază urinară oxalică nu ar trebui să o consume fără un prealabil aviz medical. Chiar şi bolnavii de diabet pot consuma o miere fluidă (cu o concentraţie mai ridicată de fructoză) în cantităţi mici, care se încadrează în dieta zilnică prescrisă.

Ultimele cercetări în domeniul diabetologiei preconizează chiar administrarea unor cantităţi bine definite de către bolnavii de diabet insulino-dependenţi, care fac adeseori crize de hipoglicemie. În acest caz, administrarea mierii de albine permite absorbţia directă în fluxul sanguin a zaharurilor simple, deci şi a glucozei, nivelul glicemiei echilibrându-se rapid datorită biodisponibilităţii ridicate a acestui produs natural.

Alergiile la miere sunt extrem de rare şi tulburările gastrice nu sunt observate imediat, ci doar ca urmare a unei ingestii rapide şi masive.

Administrarea mierii la sugari este subiectul unei controverse destul de marcante, mai ales în Statele Unite, unde coexistă două şcoli de gândire. Partizanii uneia dintre opinii sunt cei care sugerează să nu se dea miere spre consum copiilor sub 1 an, motivaţia fiind existenţa în miere a unor substanţe ce pot creea hipersensibilitate, în timp ce oponenţii acestei idei afirmă că alte alimente conţinând substanţe similare sunt date fără restricţie copiilor, fără ca acestea să producă reacţii adverse. Există însă şi foarte rare cazuri de intoxicaţie cu Clostridium botulinum, (agentul ce produce botulismul infantil).

Mierea - vector terapeutic

În plus faţă de proprietăţile sale terapeutice intrinseci, mierea prezintă interes ca vector pentru alţi agenţi terapeutici. Datorită presiunii osmotice favorabile, ea este un bun vehicul permiţând ameliorarea gradului de asimilare de către organism a altor produse cu acţiune terapeutică. Exemplu: propolisul şi uleiurile esenţiale vegetale.

• Propolisul (extractele hidroalcoolice de propolis), omogenizat (e) în miere, în diferite concentraţii, oferă ceea ce se cunoaşte sub denumirea de miere propolizată. Această formă de administrare oferă avantajul de a evita senzaţia de arsură pe care o dau extractele hidroalcoolice de propolis aplicate ca atare.

• Acelaşi principiu de diluţie şi de disponibilizare în miere este valabil şi pentru uleiurile esenţiale (aromatice). Aceste preparate oferă la administrare efecte sinergice între componenţii activi aromatici şi miere.

Dr. bioch. Cristina Mateescu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2007

֩ Comentarii