O zi naţională pentru floarea-soarelui

Cu o producţie care în anii agricoli buni atinge 60 kg/locuitor, România se situează printre primele ţări cultivatoare de floarea-soarelui din lume. Producţia aproape că s-a triplat în ultimii ani, şi aceasta datorită extinderii forţate a suprafeţelor cultivate. Ce-i drept, hibrizii introduşi în cultură au o valoare biologică incomparabilă faţă de soiurile tradiţionale, dar în multe locuri acest factor favorizant nu a putut fi pus în valoare şi din cauza condiţiilor climatice, dar mai ales a greşelilor agrotehnice.

În pofida acestor neajunsuri de ordin subiectiv şi obiectiv, România îşi asigură an de an necesarul de ulei pentru populaţie, asigurând, totodată, excedente mari pentru export. Ba, mai mult, uleiul de floarea-soarelui este singurul produs al cărui preţ n-a fost majorat în ultimul an, ceea ce constituie o raritate în peisajul nostru economic atât de bulversat.

Adevărul este că floarea-soarelui a reuşit în ultima vreme să se impună ca o cultură strategică în agricultura noastră. Statul are puţine merite în această evoluţie, asta şi pentru că piaţa internă a reuşit să asigure un echilibru economic normal între cultivatori şi procesatori.

O asemenea conlucrare s-a consolidat mai ales în planul producţiei, unde cercetarea, sprijinită şi de firmele străine care acţionează în România, a reuşit să pună la dispoziţia fermierilor seminţe provenite de la cei mai valoroşi hibrizi cultivaţi în această zonă a Europei. Aceste realizări, ca de fapt şi unele neîmpliniri, au făcut obiectul unei analize la nivel naţional, ce a avut loc cu prilejul Sărbătorii florii-soarelui.

Floarea-soarelui a fost planta care, la începutul anilor `70, a adus cea mai mare rază de speranţă agriculturii româneşti. Erau anii când o formidabilă echipă de cercetători de la Institutul din Fundulea realiza, în premieră mondială, primul hibrid de floarea-soarelui. Realizarea ştiinţifică a celor trei cercetători, prof. Viorel Vrânceanu, dr. Florin Stoienescu şi dr. Nicolae Pârvu, avea să ofere un nou destin acestei plante, propulsând-o rapid în rândul culturilor strategice.

În plan ştiinţific, timp de 15-20 ani, România avea să deţină supremaţia ştiinţifică în materie de fond genetic. În prezent, ne vedem obligaţi să apelăm la realizările unor companii străine, ultimul dintre cei trei creatori ai hibridului, Nicolae Sârbu, fiind obligat să se înregimenteze în celebra echipă a profesorului Drăgan Scoric, de la Institutul Agricol din Novi Sad, pentru a face faţă noutăţilor de ultimă oră în materie de ameliorare. Doctorul Nicolae Pârvu este încă în plină putere creativă, iar fermierii din România îşi leagă acum speranţele de noii hibrizi a căror performanţă productivă doreşte s-o îmbunătăţească în laboratoarele şi câmpurile experimentale ale Staţiunii din Valul lui Traian.

Anul acesta, din cauza secetei excesive, Sărbătoarea florii-soarelui, organizată de INCDA Fundulea, a avut loc cu 15 zile mai devreme decât în trecut. La manifestarea din 10 iulie au fost invitaţi, ca de obicei, fermieri, producători, cercetători, asociaţii ale fermierilor, dar şi instituţiile publice din domeniu – MADR, DADR, ANCA, ISTIS etc.

Cum era şi normal, discuţiile au debutat cu ceea ce era mai arzător la ordinea zilei: deficitul de apă din sol. Seceta cu care ne confruntăm anul acesta pare că o depăşeşte ca dimensiune pe cea din 1946. În acest sens, directorul institutului, domnul ing. Marian Verzea, a prezentat situaţia de la Fundulea unde, din septembrie 2006 până în iulie 2007, au căzut numai 207 l/mp precipitaţii, ceea ce înseamnă 45% din normala pe 40 de ani.

Pe lângă toate acestea, scopul întâlnirii a fost, aşa cum e şi normal când vine vorba de un institut de cercetare, acela de a prezenta noutăţile în domeniu, şi anume hibrizii noi de floarea-soarelui şi secvenţele noi din tehnologia de cultură a acestei specii, dar şi sugestiile producătorilor privind crearea de soiuri şi hibrizi noi.

Un interes deosebit pentru cei de faţă l-a prezentat lotul demonstrativ cu cei 20 hibrizi de floarea-soarelui, comerciali şi experimentali, unii cultivaţi în condiţii de irigare, alţii de neirigare, prezentat de cercetătorul Virgil Neescu. Din acest câmp, hibridul HS-2708 a reuşit să impresioneze vizitatorii prin faptul că atât în condiţii de secetă, cât şi de irigare s-a prezentat foarte bine.

De asemenea, au mai fost vizitate câmpul experimental în regim de irigare după diferite premergătoare (porumb şi cereale păioase), câmpul experimental de ameliorare (forme parentale: linii restauratoare şi linii androsterile), precum şi un câmp experimental în care au fost utilizate diferite doze de azot, fosfor şi îngrăşăminte foliare.

Lotul cercetătorului Ioan Toncea a atras iarăşi atenţia fermierilor, care au fost uimiţi, dar şi suspicioşi la vederea hibrizilor autohtoni şi străini cultivaţi în condiţii de agricultură ecologică, dar care parcă, spuneau unii, arătau prea bine, ţinând cont de condiţiile pe care le implică un regim ecologic.

Concluzia firească pe care o putem trage după o asemenea demonstraţie este că, în afară de Cel de Sus, singurul care mai poate ajuta la menţinerea nivelului producţiei este progresul tehnologic.

În graficul de mai sus se poate observa deficitul de apă din orizonturile de sol, măsurat în intervalul 11 aprilie - 6 iulie. Se poate vedea astfel că, în stratul 80-100 cm, solul se confruntă cu un deficit de 97%.

Cu cele peste un milion de hectare şi cu o producţie totală de seminţe de 1,7 milioane de tone înregistrată în anul de vârf al florii-soarelui, 2004, România se află pe locul 7 mondial al cultivatorilor de floarea-soarelui.

România produce mai mult de jumătate din cantitatea de floarea-soarelui realizată la un loc de ţările din Europa de Est. Este drept că această producţie a fost obţinută în condiţiile unei extinderi nefireşti a suprafeţei cultivate, care în anul respectiv a depăşit un milion de hectare. Raportând producţia realizată la suprafaţa cultivată, rezultă un randament la hectar de aproximativ 1.000 kg, ceea ce este foarte puţin în comparaţie cu nivelurile atinse de ţările europene cultivatoare. În ultimii cinci ani asistăm la o stabilizare a suprafeţei şi producţiei, acest echilibru fiind impus mai ales de preţul pieţei, în scădere faţă de perioada de avânt a culturii.

֩ Comentarii

֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu