Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Sarea, omul şi timpul (II)

Obiectul unui comerţ înfloritor pe cuprinsul ţării noastre

Exploatarea sării pe teritoriul ţării noastre se pierde în timpurile îndepărtate –, primele atestări despre exploatarea organizată a sării avându-le din timpul ocupaţiei romane.
Inscripţiile de pe monumentele rămase din acea perioadă vorbesc despre un „Collegium salinoriorum“ cu sediul la Turda. Sarea era una dintre cele mai importante bogăţii ale Daciei, fiind exportată în provinciile vecine.

Documentele romane vorbesc despre condamnaţii care lucrau în minele de sare – termenul roman pentru astfel de exploatări saline – intrând în vocabularul nostru ca neologism numai în secolul al XIX-lea. Lipsesc documentele privitoare la exploatarea sării în Evul Mediu timpuriu, dar descoperirile arheologice confirmă că exploatarea sării a continuat fără întrerupere.

Nenumăraţii migratori au controlat tocmai aceste zone – urmele avare în Transilvania s-au descoperit numai în zona ocnelor şi foarte probabil nimicirea lor de către valurile de bulgari se leagă de acelaşi fapt.

„Comerţul cu sare nu s-a întrerupt niciodată“, spunea marele istoric C.C. Giurescu şi tot el explica bogăţia tezaurelor domneşti provenind din vămi, iar vămuirea sării ocupa un rol central întrucât sarea a reprezentat nu numai la noi, ci în toată lumea monopol de stat. În Evul Mediu, deschiderea de noi ocne de sare era atributul domniei care arenda exploatarea acestora şi vămuia exportul cu sare la 1/3 din venit.

Din veniturile realizate de pe urma comerţului cu sare, Mircea cel Bătrân a construit cetatea Giurgiului la începutul secolului al XV-lea. Ne-o spune fiul său Vlad Dracul, care declara cavalerului burgund Wauvrin că „n-a fost piatră în acest castel al Giurgiului care să nu-l fi costat pe tatăl meu un bolovan de sare care se scoate din stâncă în Ţara Românească“.

În timpul stăpânirii otomane, întrucât darea către turci depindea de numărul de mine şi ocne (deci de venitul ţării), domnii – ne spune Dimitrie Cantemir – împiedicau lucrul la acestea, fiind „cunoscută lăcomia turcilor şi teama ca nu cumva, săpând după bogăţie, să-şi piardă o dată cu ţara şi truda, şi roadele ei“.

Din timpurile străvechi şi până astăzi cele mai cunoscute locuri din care se scoate sarea la noi sunt: Ocna Dejului, Turda, Ocna Mureş, Ocnele Mari – în Oltenia, Târgu Ocna – în Moldova.

Dr. Doina CIOBANU
REVISTA LUMEA SATULUI,  NR. 7, 1-15 APRILIE 2007

Vizualizari: 637



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI