Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Agro Business   Contact   Arhiva

Imprimati articolul

Rolul tăierilor în pomicultură (II)

Aceste operaţii sunt menite să asigure echilibrul între procesele de creştere şi fructificare. Dacă sunt efectuate corect, ţinând cont de specificul fiecărei specii, ele determină o productivitate mai ridicată, iar cu timpul intervenţiile care se fac asupra unui pom sunt mult mai puţine.

Unelte folosite la tăieri

• Foarfecile – diferă în funcţie de grosimea ramurilor, putând fi obişnuite sau ergonomice; acestea din urmă sunt destinate tăierii ramurilor mai groase şi sunt dotate cu mânere lungi şi mecanisme care reduc efortul la tăiere;

• Foarfecile telescopice – sunt folosite pentru tăierile ramurilor aflate la înălţime sau în interiorul coroanei, fiind prevăzute cu prelungitor care poate ajunge până la 6 m;

• Fierăstraiele – utilizate la tăierea ramurilor groase.

Tehnica tăierilor

După cum bine ştim, foarfeca are o parte tăietoare şi una fixă; cuţitul se va ţine îndreptat întotdeauna înspre partea care rămâne pe pom;

• tăierea se va efectua cât mai perpendicular pe ramură şi cât mai aproape de o ramificaţie sau un mugure;

• pentru înlesnirea lucrării, cel care taie se poate ajuta şi de mâna stângă, uşurând astfel desprinderea ramurii;

• în cazul tăierii cu fierăstrăul a ramurilor cu diametrul mai mare de 5 cm, iniţial se va executa o incizie (tăietură) în partea inferioară a ramurii, evitându-se astfel desprinderea scoarţei de pe pom.

Nu se lasă cioturi, deoarece ele se vor usca şi vor influenţa negativ creşterile din jur.

Lucrări care pot înlocui tăierile

Acestea pot fi luate drept lucrări de bază sau pot veni în sprijinul tăierilor, fiind operaţii de modificare a poziţiei ramurilor şi a direcţiei de creştere a lăstarilor.  Se realizează cu grijă, pentru a nu rupe lemnul, şi au ca scop dirijarea asimilatelor (hrana) către elementele de interes, stimulând astfel formarea ramurilor de rod şi accelerând fructificarea. Dacă sunt efectuate corect, la timp, având în vedere specia şi vârsta pomului, numărul de tăieri poate fi redus la maximum.

Dresarea reprezintă aducerea unei ramuri către verticală, schimbându-i astfel poziţia cu scopul de a o fortifica. Lucrarea se practică în general la pomii tineri, la care prioritară este formarea coroanei, şi nu fructificarea, aceasta din urmă fiind întârziată din cauza dresării. Ramura se poate lega de ax sau de sistemul de susţinere cu material plastic.

Înclinarea constă în aducerea ramurilor la 45 – 90 ° faţă de verticală, având ca scop oprirea creşterii în favoarea sporirii elementelor de rod. Lucrarea este efectuată în plantaţiile intensive tinere pentru a grăbi intrarea pomilor pe rod şi se realizează prin legarea ramurilor cu sârmă, fir de plastic sau atârnarea contragreutăţilor.

Arcuirea se realizează tot cu scopul temperării creşterii şi favorizării diferenţierii mugurilor de rod şi fructificării. Pe ramura arcuită creşterile sunt mai reduse la capete şi mai intense către mijloc, iar dacă ramura este prea mult curbată coroana se poate îndesi exagerat. Lucrarea se efectuează preponderent în plantaţiile tinere.

Mai nou, au fost concepute şi dispozitive de legat, extrem de utile în livezi, care pot folosi fie bandă, fie sârmă sau sfoară pentru fixarea ramurilor sau lăstarilor.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.4, 16-28 FEBRUARIE 2007

Vizualizari: 903



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu




© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI